Tag Archives: rochii de vara

Tendintele din aceasta vara

Explozia de raze jucause s-a infiripat in piata din centrul orasului, intr-un joc absolut fascinant de lumini, zambete si franturi smucite de adieri de vant. Culorile vii troneaza in aceasta perioada incinsa. Rosul intrupeaza din nou seducatoarea Dama de Inima Rosie, care isi face simtita prezenta in vaporoasele rochii de vara, care aluneca in spatele pasilor ei, ca o trena nesfarsita de eleganta si putere. Galbenul si movul sunt si ele preferatele acestei veri, fiind nuante dinamice si exuberante, care contrasteaza sublim cu tenul bronzat.

Imprimeurile cat mai variate, cat mai indraznete si extrem de ludice se regasesc peste tot, fie ca este vorba despre o rochie lunga eleganta, o rochie casual, un tricou super larg sau o geanta patratoasa. Acestea pot fi, cu usurinta, combinate cu un material stralucitor, care va oferi prezentei voastre un aer sofisticat si interesant, in noptile lungi de vara. Efectul naucitor de stralucire s-a regasit si in cele mai recente prezentari de moda de la Marc Jacobs si Marco de Vincenzo.

Materialele transparente sunt atat de placute si atat de confortabile in aceasta atmosfera incinsa, fiind totodata, in mare voga. Imbogatite cu broderii si detalii savuroase, aceste rochii transparente sunt acoperite cu totul de eleganta, mister si un aer ravisant, cu accente intepatoare de femeie fatala care si-a regasit latura de Lolita, sau copila care invata sa devina une femme fatale.

Share Button

Cum să fii mereu la modă

De cele mai multe ori, a fi în pas cu moda pare o sarcină grea şi de neatins. Tendinţele se schimbă cu o viteză ameţitoare şi uneori nu-ţi mai vine să porţi minunatele rochii de vară pe care le-ai cumpărat anul trecut. Nu mai sunt la modă, nu-ţi mai vin bine sau pur şi simplu te-ai plitisit de ele. Apoi, moda pare să fie numai pentru cei privilegiaţi. Când urmăreşti spectacolele năucitoare de la Valentino, Chanel sau Dior, ai senzaţia că nu vei avea niciodată banii pentru a-ţi cumpăra nici măcar un accesoriu de la faimoasele case de modă. Desigur, există brand-uri precum H&M şi Zara care îţi aduc trend-urile la picioare, dar nu se compară cu o rochie Dior, nu-i aşa?

Photo by Mihai Tutu

Photo by Mihai Tutu

Atunci, te gândeşti că trebuie să existe o altă cale şi da, există. În primul rând, „Beauty is in the eye of the beholder”. În al doilea rând, te-ai gândit vreodată de ce arată atât de bine hainele pe modelele care păşesc pe podium? Te gândeşti că sunt foarte slabe şi orice ar arăta bine pe ele, nu? Nu chiar. Au încredere în ele însele! Încrederea este primul pas în absolut orice activitate pe care o faci, de la felul în care păşeşti dimineaţa atunci când te ridici din pat, la primul pas în afara casei, la felul în care intri în birou, la un prânz de afaceri sau la o cină romantică. Restul sunt detalii, la fel de importante. Dar, dacă ai încredere, poţi să păşeşti pe stradă şi într-un sac prins cu un şiret în talie şi poate chiar vei lansa un nou trend.

Odată stabilit acest lucru, putem să trecem şi la lucrurile practice.

1. Organizează-ţi garderoba. Scoate afară din dulap toate hainele şi gândeşte-te ce mai porţi şi ce nu. Nu trebuie să fii indulgentă. Dacă nu ai mai purtat o haină mai mult de un an, sigur nu o vei mai purta. Poţi să o donezi sau să o vinzi, alegerea este a ta! Scapă de toate hainele care nu-ţi mai vin. Nu le păstra doar cu gândul că într-o bună zi o să-ţi vină din nou. S-ar putea ca acest lucru să nu te motiveze. Fii sinceră cu tine însăţi. Priveşte-te în oglindă şi spune cu voce tare ceea ce îţi displace la corpul tău. Apoi, acţionează! Te va ajuta să capeţi încrederea despre care am vorbit mai devreme.

Photo by Mihai Tutu

Photo by Mihai Tutu

2. Cunoaşte-ţi corpul! Fii sinceră! Tindem să ne conturăm o imagine ireală despre noi, fie că ne subestimăm, fie că ne suprapreciem, este dificil să păstrăm realitatea intactă în mintea noastră. Dar, încearcă acest exerciţiu. Te va ajuta să-ţi alegi mult mai bine hainele. Multe dintre minunatele rochii de pe podium s-ar putea să nu ţi se potrivească, pentru că ai o structură diferită. Asta nu înseamnă că eşti prea grasă, prea mică de statură, prea înaltă, prea slabă şi aşa mai departe. Suntem diferiţi. Suntem unici. Iar acest lucru ne face frumoşi.

3. Găseşte-ţi stilul propriu! Nu mai cumpăra lucruri doar pentru că sunt la modă sau doar pentru că şi prietena ta cumpăra aceleaşi lucruri. Opreşte-te. Află ceea ce-ţi place, culorile care se potrivesc cu tenul tău, pielea ta, culoarea părului sau a ochilor. Hainele în care te vei simţi cu adevărat bine, cu adevărat TU, le vei purta cu mult mai multă încredere.

Madonna – Like it or not ( LIVE )

Share Button